Marius Popovici a adus donaţii de un milion de euro.
Marius Popovici nu s-a lăsat pe tânjeală după ce nu a mai fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş – funcţie pe care a îndeplinit-o timp de 12 ani. „Neamţul de la CJ Timiş” nu şi-a lepădat straiele de... neamţ, ci continuă să facă drumuri frecvente peste hotare pentru a ajuta Timişul. Pe lângă faptul că şi-a făcut o firmă de consultanţă, Popovici este şi împuternicit al preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, pe relaţiile cu Germania şi Austria. Iar „neamţul” îşi ia munca în serios. Recent, a adus din Germania un transport în valoare de un milion de euro. Transportul a fost asigurat de către pompierii din Rosenheim (parteneri deja tradiţionali ai judeţul Timiş), iar banii pentru transport şi donaţiile au venit din partea Consiliului Judeţean Rosenheim. Şi nu au fost puţine aceste donaţii, din moment ce au totalizat un milion de euro. Printre acestea se află şi scaune de dentist cu toată aparatura necesară, ce au fost donate unei şcoli din Recaş. De asemenea, în Timiş a ajuns de la nemţi şi o maşină de salvare ce a fost donată localităţii Gătaia. Şi de parcă nu ar fi fost destul, nemţii au mai trimis şi 10.000 de perechi de blugi de la firma Time Zone Inc., haine noi ce vor fi distribuite în judeţ. De distribuţia acestor donaţii se va ocupa conducerea Consiliului Judeţean Timiş, Marius Popovici fiind cel care le aduce. Lui Popovici nu-i mai fac cu ochiul funcţiile şi nu are în plan să candideze pentru vreuna la viitoarele alegeri parlamentare. Se mulţumeşte cu firma sa de consultanţă şi cu faptul că e împuternicit să păstreze relaţia cu Germania şi Austria. Nu degeaba e... „neamţul” de la consiliul judeţean... (A.P.)
Celelate titluri
|