Universitatea Europeană de Vară.
Eurolink - House of Europe, în parteneriat cu Détente Consultants
(Paris), organizează, în perioada 10 - 16 iulie, prima ediţie a
Universităţii Europene de Vară, sub genericul "Atingerea
standardelor de excelenţă în Dezvoltarea Turistică, Durabilă şi
Rurală în Europa Centrală şi de Sud-Est". Evenimentul are loc la
Centrul de Vizitare al Parcului Natural Lunca Mureşului din judeţul
Arad. Proiectul beneficiază de sprijinul Centrului de Vizitare Ceală
(Direcţia Ocolului Silvic Arad), Centrului pentru Asistenţă Rurală
Timişoara - Membru al Soros Open Network România şi RuralNet,
agenţiei Structural Consulting, Programului Leader - Autoritatea de
Management din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării
Rurale. Coordonarea cursurilor din partea Détente Consultants
(Paris) este girată de preşedintele - director general, Joseph
Tomatis, specialist în strategii de dezvoltare, management de
proiect şi training în turism, cercetare de piaţă, audit complex şi
financiar al firmelor de turism; Patrick Viceriat, senior
consultant, expert în strategii de marketing pentru industria
ospitalităţii, sucursale şi echipamente, strategii e-turism,
management de proiect pentru organizaţii publice şi private,
asistenţă strategică şi comercială/tehnică pentru companii inovative,
brand tursitic, coaching şi training pentru tour-operatori; precum
şi de reprezentantul pentru Europa de Est, Jamil Benabdallah,
specialist în dezvoltare durabilă şi noi tehnologii IT în turism.
Principalele teme abordate sunt: Modulul "Dezvoltare Turistică" -
marketingul turismului; managementul destinaţiei turistice; crearea
unei strategii pentru turismul urban; bune practici şi metode de a
îmbunătăţi legislaţia şi a crea facilităţi fiscale în favoarea
industriei turismului; gestionarea lipsei de resurse umane
competitive în industria ospitalităţii din România şi favorizarea
formării personalului din acest sector; instruirea managerilor de
proiect pentru proiecte turistice: metodologia pentru studiile de
fezabilitate în cadrul proiectelor spa şi turismului de afaceri (studii
de caz); Modulul "Dezvoltarea Rurală" - cum încurajează Uniunea
Europeană inovaţia în zonele rurale, studii de caz iî domeniul
dezvoltării locale; principiile fundamentale ale abordării
Programului Leader, necesitatea unei strategii locale, crearea
parteneriatelor public-private; abordarea de jos în sus; promovarea
economiei rurale în diferite sectoare de activitate; sprijin pentru
inovaţie şi pentru proiectele de cooperare; crearea de reţele şi
protagoniştii acestora; ghidarea sectorului dezvoltării rurale prin
promovarea celor mai bune practici europene; Modulul "Dezvoltarea
Durabilă şi Eco-Turism" - conceptul de dezvoltare durabilă şi
implicaţiile acesteia pentru dezvoltarea rurală şi a eco-turismului;
metode de îmbunătăţire a dezvoltării durabile în România şi în
zonele învecinate; eco-turism - turismul ecologic ca şansă unică
pentru dezvoltarea României: produsele eco-certificate, programe
specializate şi destinaţii recomandate; cadrul de reglementare
comunitară asupra dezvoltării durabile - Agenda Göteborg şi Ghidul
Strategic UE - studiu de caz pe Natura 2000 şi programele cu Fonduri
Structurale (POR şi POS Mediu). Universitatea Europeană de Vară se
adresează persoanelor interesate din următoarele ţări: România,
Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Croaţia, Georgia, Kosovo, Macedonia,
Republica Moldova, Muntenegru, Serbia, Turcia şi Ungaria.
L.P.
Celelate titluri
|